Nu sunt puţini salariaţii care înaintează angajatorului o cerere de demisie, prin care îi solicită acestuia aprobarea demisiei:
“ subsemnatul (…) vă rog respectuos să îmi aprobaţi demisia începând cu data de…”.

Printr-o simplă căutare pe Google model demisie veţi descoperi că multe modele propuse sunt în aceeaşi formă, greșită, prin care salariatul cere acordul angajatorului pentru a demisiona.
Mai mult de atât, din păcate, în practică nu sunt puține cazurile în care responsabilii HR utilizează aceeaşi formulare greşită, cerând angajatului care doreşte să demisioneze să folosească aceeaşi metodă „standard” greșită de  cerere de aprobare a demisiei.

Potrivit Codului muncii, art. 81, demisia este un act unilateral de voinţă a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz. Ca atare, demisia nu necesită aprobarea angajatorului, nu se face prin cerere ci prin notificare. Salariatul notifică angajatorul cu privire la decizia de a demisiona, și are dreptul de a nu-și motiva demisia.

Mai mult de atât, angajatorul este obligat prin lege să înregistreze demisia salariatului.
Refuzul angajatorului de a înregistra demisia dă dreptul salariatului de a face dovada acesteia prin orice mijloace de probă.

Refuzul angajatorului de înregistrare a demisie se sancţionează cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei.
Se recomandă păstrarea dovezii demisiei, confirmarea de primire, după caz, minim 3 ani – termen de prescripţie la care se pot solicita eventuale cheltuieli sau daune, şi care curge de la momentul primirii.